fingerr1

Marin Micu 3 

CHRISIAN W. SCHENK SI

POIETICA "ANTILUCRURILOR"

     Marin Mincu

de MARIN MINCU

Christian W. Schenk, ca si Dieter Schlesak, apartine filonului poetic bilingv de descendentă germană, manifestat in extremis în poezia românească. Acest filon inedit a fost inaugurat de textele românesti ale lui Paul Celan. Mi se pare semnificativ faptul că formatia "mioritică" a acestor poeti i-a marcat atât de profund încât au recurs la instrumentul lingvistic de formatie pentru a-si exprima vocatia poetică. Cazul lui Schenk este mai special întrucât el scrie initial în româneste, folosindu-se de limba germană abia după ce s-a impus ca poet de limbă română De altfel, poetul declară loial că "pentru mine, limba română înseamnă în primul rând, limba formării mele poetice, posibilitatea exactitătii exprimării, metaforica unui cuvânt nenăscut si posibilitatea sondării unor stări, care, pentru mine, nu sunt posibile decăt în limba română. Afirmatia despre "exactitatea exprimării" este derutantă pentru multi, deoarece se consideră îndeobste că limba română n-ar fi un instrument tocmai nimerit pentru a măsura "exactitatea". Cred că Christian W. Schenk are în vedere capacitatea idiomului mioritic de a comunica cât mai nuantat stările poetice. Oricum, referindu-se direct la discursul poetului, ceea ce se notează imediat, la nivelul maximei originalităti, este stringenta exprimării: poetul bilingv fortează comunicarea prin inventarea "metaforei unui cuvânt nenăscut", dar nu în directia discursului nichitian, ci se inventează aleatoriu o contextualitate nudă, de gradul zero, în care semnele lingvistice sunt obligate să producă sens chiar prin implicarea lor fortată in zonele pauperitătii semantice. Mai exact, încărcătura semnificantă sporeste cu cât denotatia se apropie de limită. În spiritul promotiei textualiste, din care face parte (Schenk s-a născut în 1951 si debutează în 1969, editorial în 1981), poetul foloseste procedeul "antisentimental" al descrierii pentru a marca incipit-ul poemului: "E prea mic sicriul,/ e prea mare perna/ pe care/ se parc că-ntâiul fecior/ ti-a pus-o sub cap"; "La Berlin e-un zid de piatră/ Zid de piatră si beton!/ Zidurile-i blestem latră/ Blestem latră sub neon"; "Mă simt o groapă/ pe asfaltul desfundat/ pe care picură/ cosmare de-ntuneric". Descrierea "osaturii" poemului nu se omologhează însă, în primul rând, ca stare lirică ci, ca la funebrul Bacovia, se retine, mai ales, ca un suspans ontologic ce intensifică anxietatea subiectului. Poetul retrăieste stările bacoviene în mod curent, fără complexul repetării, recuperate tocmai pentru haloul negativ indus în ontologizarea realului: "Un cârd de ciori/ plutind sub cerul negru/ umbreau pământul însetat de soare,/ soselele anapoda umblau/ si casele fugeau în subterane.// Am tras cu pusca/ A căzut o cioară;/ dar glontele mi s-a oprit în os". Suspansul ontologizant, ca apanaj al bacovianismului, conduce la transgresarea obiectului exterior printr-o abstractă referentialitate textuală ce este apoi asumată de către subiectul biografic care pătează cu sânge cadrul amorf, vizionat cu o perspectivă antilirică. În acelasi registru bacovian al prozaicitătii, se cumulează impresii si stări comune, derulate denotativ fară nici o intentie de transcendere a realului. Se poate vorbi de o tentativă a descărnării metaforice, impusă de noua poietică a textualizarii; se obtine o lapidaritate a discursului prin eliminarea chirurgicală a oricăror prisoase retorice. Asa cum spuneam, Schenk aspiră spre gradul zero al comunicării poetice, adică el doreste să se situeze în regim denotativ absolut, dar este constient de impactul sisific al textualizärii care îndepărteazä subiectul de real: "Fratele umblală/ descult printre cioburi/ din frazele sparte/ al greului spus/ el umblă de parcă/ pe tălpi poartă blana/ poemului vesnic,/ neprins în cuvinte". Se poate identifica aproape o obsesie argheziană de a "prinde" realul "în cuvinte", dar poetul nu se încrede prea mult în "potrivirea" acestora. Am constatat că Schenk reuseste să dea expresie originală discursului său în unele microsecvente ale poemului, când, în câteva versuri ni se sugerează definitiv açele mesaje profunde ale subiectului, antrenat agonic în spunere. Atunci, tot ce este adăugat, la nivelul materiei poematice, apare superfluu. Iată, la întâmplare, asemenea mostre de semnificantă poetică: "Cu mintea cumpărăm abisul/ si gloria îndrăgostită de cuvinte/ lumina geniului si strălucirea seaca/ ce-mparte visul/ între moarte si dorinti", "Toti suntem cersetori pe astă lume/ trăind pe lângă/ sau pe dinafara/ adâncului din noi"; "Aici stau eu/ între pământ si mine/ luându-mi ochii între mâini si cer,/ făcând din lanturi pulberi minerale/ adâncuri pline de nimic si eu"; "Ochii mei preling adâncuri/ neîntelese de-ntuneric/ împletind minerale/ cu magma trecutelor/ spectacole viitoare".

Aceste fulgurări de poezie/poeticitate surprind în mod deosebit prin prospetimea formulării, ca o extractie de minereu aurifer din roca nediferentiată a muntelui lingvistic!

O altă constatare ce se înscrie în aceeasi economie discursivă de tip restrictiv se leagă de vointa poetului de a extirpa fibra sentimentalistă din discurs; dar asa cum se întâmplă deseori, voit sau nu, tocmai de ceea ce te feresti mai mult nu scapi: "Stau cu capui nezdrobit/ pe rana/ vindecatului apus sentimental". În aceste trei lapidare versuri însă este concentrată virtual o poietică anti: structura oximoronică a enuntului ne comunică o extremă certitudine a incertitudinii. Orice "apus" implică un proces tragic depăsit, dar, la nivel "sentimental", nu poate exista nici un fel de "vindecare", decât cel mult la nivelul ratiunii "capului" nezdrobit, situatie infirmată de "rana" ce musteste încă vie. Altfel spus, poetul Schenk se stie antisentimental pentru a elimina chirurgical, un exces liric ce se insinuează ca un liant pernicios, amenintând schelăria întregului discurs.

Nu am cunostintă în ce măsură s-a vorbit până acum de filonul initiatic escntial pe care isi construieste poezia Christian W. Schenk. Acesta este indicat si sugerat chiar de titlurile unor volume precum Mandala, Phoenix, Elegia triunghiulară, Semne, gratii si simboluri etc. La o privire mai atentă, se poate decela un hermetism dc substantă continut într-un scenariu intelectual, decriptabil printr-o lectură hermeneutică adecvată.

"Initiatismul" este aparent implicit oricărui text si, în acest sens, de exemplu, poezia Tencuială se pretează la o lectură multiplă: "Aici e tara tencuielii/ poleit e totul cu aramă// Aici nu se măsoară timpul,/ aici stă metru-n lanturi/ fără orbite-n gânduri,/ fără pupile-n centru.// Aici sunt numai buze/ subtiri/ pe fălci umflate/ de ura a nu Știu de ce.// Aici nu se măsoară vorba/ cu greutatea celor spuse,/ aici s-a scurs oul din coajă/ secând izvorul subteranei -/ adâncului de rune.// Aici e tara unde/ nu cade tencuiala,/ nici arama;/ aici e tara/ tencuielii fiiră margini". Poetul adoptă un ton eliptic, părând să comunice adevăruri ocultate, rămase impregnate ereditar în dâra orfică a limbajului. Cuvintele nu descoperă sensul, ci-l obscurizează, astfel că orice comentariu critic devine o variantă posibilă a unei lecturi intertextuale deschise. Cum am mai spus, hermetismul poetic admite o deschidere infinită a interpretării dar, în acelasi timp, seduce comentatorii către galimatiasul obscurizării. Și Christian W. Schenk isi "tencuieste" sensurile presupuse în "arama" "poleită" a formei hermetice, excluzând orice cale de acces. În fond, nu se poate vorbi de un hermetism autentic decât atunci când se conservă blocajul hermeneutic. Prin această restrictie la accesul profan, si poezia lui Ion Barbu îsi păstrează si azi întreaga actualitate, cu toate experientele de lectură ce au asediat-o. În textele lui Christian W. Schenk întâlnim, in mod surprinzător, asemenea insule de hermetism ce o situează în autonomia semnificantă. Vom cita câteva: "Încătusată într-o novă,/ isi dăltuieste versul raza/ în setea după cerc/ rupând e1ipsa"; "Semantica păianjenului/ tese peste orbite/ frânghii din raza/ erectiei de gâze androgine."; "Scufundat în glod de ziuă/ rostul/ mă grăbeste-n mare/ prins pe-o scoică fără mumă"; "Strada clipelor funeste/ îsi adună umbra orei/ de pe ceasuri de bazalt"; "Nimic nu mai sochează/ semnul celui/ care cunoaste negrul/ albelor cuvinte"; "Metamorfoza greului din fraze/ întâmpină orbite văruite/ de fumul alb al negrelor cosmaruri"; "Sunt bolnav de întuneric/ si mă doare detestata/ lume-n beznele/ de raze"; "Oul metafizic/ - plin de bube -/ m-a înghitit/ cu vânătăi de miere"; "Iarna scurge încet din gene/ sugrumatul/ vid avid" etc. L-am invidiat pe poet pentru sintagma "vid avid" din ultimul citat deoarece eu însumi am propus, cu ani în urmă, varianta "vid ovid". Este evident pentru oricine că microsecventele, selectate aici, au o maximă încărcătură semantică închisă în solipsismul formal. Decelarea acesteia solicită, ca si în cazul lui Ion Barbu, fie o initiere serioasă în alfabetul alveolar al ocultismului simbolic, fie o priză directă la actul textualizării. Cu mici hurducături, inerente acestui discurs complex, vom postula fără retineri că poetul Schenk se încumetă, cu rezultate notabile, să facă saltul barbian în metatext; el schitează o poietică a "antilucrurilor ce ar fi o tentativă de a-l concura pe Nichita Stănescu. Formularea sintagmei are un traiect oximoronic, poetul vorbind, de fapt, de "semanticile antilucruri", ca o posibilă recuperare nominalistă. Dar insertia nichitiană este mult mai profundă decât apare la prima lectură, constituind un reper permanent de referintă, prin care discursul se personalizează.

Poezia lui Christian W. Schenk a provocat la act critica noastră (prin cătiva reprezentanti cunoscuti precum Ovid. S. Crohmălniceanu, Eugen Simion, Stefan Borbely, Dumitru Micu, Gheorghe Bulgăr, Llexandru Cistelecan, Emil Manu etc.), ceea ce constituie un argument peremptoriu pentru a sustine autenticitatea acestcia. Sunt convins că poetul trebuie integrat, asa cum merită,în spatiul poeziei românesti postbelice. Cu această abordare, ne grăbim s-o facem noi însine, desi cu o întârziere impardonabilă!

 

                    Luceafărul, nr. 42(434), 28 noiembrie 2001