fingerr1

                                                                                             Vatra

ECOURI

O afirmație pripită, fără acoperire!

Era și timpul ca, după catastrofala antologie de poezie românească a lui Schenk (s.n.) să vină în sfârșit un alt neamț care să dreagă (aproape) ireparabilul; ca din întâmplare, acest al doilea neamț a fost să fie tot unul din România  - astfel își deschide d. Ioan Mușlea cronica sa la Gefährliche Serpentinen, Berlin, Druckhaus Verlag, 1998. Astfel scrie dl. Mușlea - vezi s.n. - la finele anului 1998 în prestigioasa revistă  Vatra . Iată însă ce scrie prietenos tot dânsul în primăvara anului 1995 în  Tribuna : O știre îmbucurătoare ne vine dinspre Germania, având înfățișarea unui elegant volum intitulat  Streiflicht  (sau, pe românește Lumina piezișă) și conținând o selecție cuprinzătoare de poezie română contemporană  (s.n.). Și, mai departe:  Echivalențele germane ale textelor românești sunt "la înălțime", Christian Schenk dovedindu-se un remarcabil poet bilingv  (s.n.). Comentariile sunt, credem, de prisos. Faptul că este încântat de recenta apariție, mai consistentă din toate punctele de vedere, nu-i dă dreptul să o anuleze pe cea de care a fost la fel de încântat cu nici trei ani în urmă. Dar poate că așa a învățat dânsul să facă o paralelă literară. Să demoleze fără menajamente și acoperire o operă, spre a putea apoi ridica în slăvi pe fundamentul ei pe cealaltă. Din metalimbajul doctului critic literar ne-am permite a aduce două mostre:  Ce surpriză și ce șoc!  și... transcris într-o nemțească dumnezeiască  (s.n.). Dumnezeiască o fi ea, limba, din citatul invocat, dar lipsește, până una-alta, taman... rima. Probabil că dl. Ioan Mușlea e absolvent al Facultății de neamțologie din Cluj!Nu întâmplarea face ca al doilea  neamț  să fie tot unul din România, ci norocul. Că dacă n-ar fi aceștia și vreo unul din România, ci norocul. Că dacă n-ar fi aceștia și vreo doi-trei din fosta Germanie Democrată care au avut pe vremea răposatului sistem de burse de studii la noi (Eva Behring, Veronika Riedel) nu prea văd cine ne-ar traduce pe acolo. Ar mai fi ei universitarii, romaniștii, dar să fim serioși, doar n-o să se apuce domniile lor să traducă lirica românească contemporană?!

Intransigentul critic ardelean afirmă:  ... ca și în amintita deja calitate/ reușită a tuturor traducerilor, ai acea senzație foarte specială cum că textele au fost scrise direct în nemțește . Apropo, nu suna mai bine  în germană ? Și apoi, pe ce vă bazați, d-le Mușlea, că doar originalul (care ar oferi comparația) lipsește? Și apoi, să fim serioși, traducerile făcute fiind de atâtea mâini sunt foarte inegale. Din  Serpentine  lipsesc Valeriu Anania, Horia Bădescu, Vasile Dan, Ioana Diaconescu, Gellu Dorian, Anghel Dumbrăveanu, Petre Got, Dinu Ianculescu, Vasile Igna, Cleopatra Lorințiu, Emil Manu, Ioan Moldovan Cassian Maria Spiridon, Dan Verona, Grigore Vieru, Christian W. Schenk și George Vulturescu, nume, credem, de rezonanță în peisajul liricii noastre contemporane.

Pe ultima pagină a  Serpentinelor  se afirmă: Promovat de Colocviul literar Berlin cu mijloace              (financiare) ale Ministerului Afacerilor Externe și ale Adminsitrației Senatului pentru Știință, Cercetare și Cultură  Berlin . Și aceasta numai pentru că România a fost în 1998 în centrul atenției în cadrul Târgului internațional de carte de la Leipzig. Cine știe când ne vom mai întâlni cu o asemenea pleașcă.                                                 

       La cei 15 traducători depistați de dl. Mușlea, se mai adaugă o sumedenie: Helmut Britz, Dieter Roth, Herbert Gruenwald, Horst Anger, Wolf Aichelburg, Bettina Schuler, Horst Fassel, Arnold Hauser, Herbert-Werner Mühlroth, Ernest Wichner, Edith Konradt, Zoltan Franyó, Georg             Aescht, Lioba Happel, Helmuth Frauendorfer, Eduard Schneider, Klaus Hensel, Georg Scherg, Alfred Kittner, Dieter Fuhrmann, C. Alioth, Marius Lakebrin, Reimar Alfred Ungar, dar și românii Grete Tartler, Ioana și Dora Pârvulescu, Marcu Milescu și un  necunoscut  (Doinas, Alibi , p. 15).          

Serpentinele  numără aproape 4oo de pagini și includ 114 nume cu 304 poezii, în format aproape A4.  Oricum, însă, unde sunt doi, puterea nu este asa de mare ca acolo unde sunt 40. Și apoi, dacă antologia Schenk include doar traduceri recente, în  Serpentine , pe lângă traduceri calde, după manuscris aburind, întâlnim și unele marcate de patina vremii: Sorescu (din  Neue Literatur, 1975, nr. M. Haș ( Neue Literatur , 1978, nr. 10), Mircea Bârsilă, Nichita Stănescu (11 Elegien, Bukarest, 1969), Petru ( Neue Literatur , 1977, nr. 1), Mihai Ursachi ( Neue Literatur, 1978, nr. 7) etc., deci cam de vreo treizeci de ani încoace. În concluzie, cele două antologii pot trăi pașnic împreună, nu fac decât să se completeze reciproc (poeții amintiți ca absenți din  Serpentine sunt în  Lumina... ) și corolarul va fi, desigur, a treia. De aceea credem că, până la proba contrarie, e vorba de o afirmație pripită, fără acoperire. Până una-alta poetul, traducătorul și editorul Christian W. Schenk este cel mai consecvent  neamț  în promovarea poeziei române contemporane. De atunci i-a tradus printre altii împreună cu soția sa, dr. Simone Reicherts-Schenk, și publicat, pe Ștefan Augustin Doinaș, Emil Manu, George Vulturescu, Marin Sorescu, Dorin Popa, Lucian Vasiliu, Gellu Dorian, Ana Blandiana, Valeriu Stancu și acum are sub tipar  Anthologie 2000  în două volume, adunând 108 poeți pe 840 de pagini iar în acest an vor edita alte două și toate astea pe gratis, pe cheltuiala lor. (nu trebuie uitat operele bilingve ale lui Mihai Eminescu). Așa că nu avem nici un motiv să-i împroșcăm cu noroi, dimpotrivă.

                                                                                                             Doru  BEJAN

                                                                                                                                9 3